Impresii despre New York

Later edit: articol scris la prima noastra vizita in New York, in 2023.

Vremea in New York e tare ciudata. Acum cateva zile era toamna, cu 16 grade dimineata si vreo 19 spre pranz. Ieri dimineata ne-a prins o ploaie aproape torrentiala, apoi soare si pe seara iar ploaie, vant puternic si ceata, de credeam ca vine direct iarna! Azi a fost extrem de cald, dar se anunța iar ploaie.

Luna trecuta a fost pride mounth. Multe magazine, cafenele, restaurante afișează aceasta incluziune prin culorile arborate la intrare, cu baloane sau in diferite forme. Ai zice ca la nivel de cafenea e simplu sa celebrate pride mounth, dar am fost surprinsă sa văd f multe clădiri impresionante, adevărați skyscrapers, luminate in exact aceleasi culori. La urma urmei este de apreciat aceasta deschidere, dacă nu aici, in America, atunci unde?? Am vazut f multe persoane din aceasta categorie, f libere și f happy, dar și… f bete!! Adik ma gândesc ca indiferent de gender și apartenența, oricât de mult alegi sa te exprimi și sa te expui, cred ca tot mai bine îți sade dacă o faci intr-o maniera decenta. (Anyway it’s quite a show to just watch them, they are very colourful, cute, strange and sometimes really drunk!)

Dacă tot vii in New York, cel mai bine e sa stai in Times Square, unde e buzzul cel mai mare. Hoteluri sunt peste tot, pe toate străzile din zona.

New Yorkul este superb! Ce clădiri, ce arhitectura! Le-am admirat și studiat din doubledecker și nu ai cum sa nu fi impresionat! Ce detalii frumoase la multe dintre clădiri! Mi-a plăcut ca in audioghid sunt mentionate multe clădiri apărute in filme și seriale celebre. Cel mai mult mi-a plăcut o clădire in stil gotic, cu niște detalii chiar de poveste, care apare in filmul Enchanted, unde se potrivește de minune cu spiritul de basm al filmului. Bineînțeles ca nu putea sa lipsească ceva related de Sex&the city, witch i loved, si anume Biblioteca din NY, care apare in film si cred ca vizualizez si secventa exact!

Desi romanii sunt peste tot, in New York am auzit doar o singura data vorbindu-se romaneste, o familie cu copii, in fata la magazinul Disney, suparati, ca si noi, ca magazinul era inchis fara nicio explicatie si tocmai in weekend, cand ai zice ca vand cel mai mult.

De cand am venit aici am fost si turistii clasici si total atipici de ai zice ca stam aici. Clasic: nu puteam sa ratam un tur de seightseeing cu dobledecker. Am facut turul de zi, de 24h si practic ne-am plimbat 2 zile in acest cont, si turul de noapte, one time only, pt ca in New York tb sa te plimbi si pe zi sa-i admiri frumusetile, dar tb sa te plimbi si noaptea sa te bucuri de toate blingurile si de city lights. Atipici: cred ca in a doua zi de NY noi am fost la patinoar pt ca Sara, pasionata, nu putea sa rateze oportunitatea de a patina in NY. Apoi in alta zi am fost la Nasdaq, unde sotul a avut un interviu, iar noi, toata gasca, am fost si noi motz acolo! F frumos acolo in studio, impresionanta experienta overall.

In NY e greu cu 3 copii. In hotel, dc stam prea mult, se plictisesc, o iau razna, afara, dc mergem prea mult, prea multe chestii de vazut, de facut obosesc, incep cu ma dor picioarele, vreau in brate, mai stam mult?!, vreau la hotel!! Deci nu e treaba usoara, dar este si f frumos si rewarding cand le vezi ca se joaca impreuna, fac bonding si de fapt experimentam impreuna NY.

Ca o familie cu multi copii, evident ca nu puteam rata magazinele destinate copiilor, si anume Disney si M&Ms, de unde am cumparat corrspunzator, din ambele of course! La Disney multe hăinuțe nu tocmai frumoase sau calitative! Produse cu niște desene de care nu am auzit pana acum și totuși, cu 3 copii cred ca sunt destul de la curent cu tot ce mișcă in domeniu. Și peste tot plusuri, figurine cu … Stitch! Adik dintre toate desenele (frumoase), tocmai pe Stitch s-au gandit sa-l facă vedeta?? Si după atâția ani, având in vedere ca e un desen mai vechi, Sara imediat reproșându-mi: mai ții minte când nu ma lăsai sa ma uit la Lilo & Stitch ca ziceai ca-s prea violente?? A, și sa nu uit sa Menționez ca pana și aici puteai găsi o versiune de Mickey in varianta pride!!

Ne-am plimbat f mult pe jos, cât nu ne-am mai plimbat de mult in Buc. Practic peste tot pe unde ne-am dus am fost pe jos: la muzee, in parc, la patinoar. Am luat taxi fortati de ploaie sau la un drum la care am mers atat de mult, incat si drumul inapoi pe jos parea deja chinuitor. Si cu doubledecker. Cu metroul n-am mers pana acum, desi fetele vor sa vada cum e. Sunt unele statii atat de mici (intrarea) incat zici ca e o intrare intr-o pivnita de casa veche.

Laptele (formula), in farmacie sau in supermarket este tinut sub cheie!! De ce?? Pt ca se fura! Deci Romania 1-0. 

Persoanele care lucreaza in service jobs iti cer de la obraz tips! Sunt la fel de enervanti ca egiptenii, care te agaseaza de cum te vad, dar macar pe aceia sa-i intelegi ca sunt saraci si foarte saraci. Dar in NY?? In Ro n-ai sa vezi vreun chelnar sa-ti ceara bacsis de la obraz! Deci Romania 2-0. Nu ca tinem scor 🙂

Daca te duci 5-7 strazi mai sus sau mai jos de buza lui Times Square, dai peste zone cu magazine inchise, cu graffiti, cu atm unde nu ai vrea vreodata sa-ti bagi vreun card. Sunt multe zone unde vezi homeless people, care de fapt rasar si in buricul lui Times Square mai spre miezul noptii. Clar nu toti cainii sunt cu covrigi in coada aici!

Fara sa vrem am fost si martori la violenta in trafic. La un stop un el se claxona nervos cu doua ele, si-au aruncat vorbe pe fereastra, apoi s-au dat jos sa verbalizeze si mai bine si … s-au luat la bataie. El a dat in ambele femei, cu o rautate si o violenta de neinteles… De pe margine alti barbati strigau: dude, that’s a woman…n-a contat… toti cei implicati erau de culoare, nu stiu daca are vreo importanta, pur si simplu ca o constatare. Un singur alt barbat a intervenit, s-a dat jos din masina, dar fapta era deja consumata… Atacatorul a plecat apoi miseleste, s-a urcat in masina si a plecat in viteza. Noi perplecsi…

Evident ca am vazut Statuia Libertatii! A fost chiar prima atractie la care am ajuns, asa s-au potrivit lucrurile. Impresionanta, desigur! Ar fi fost și mai frumos sa pășim pe lângă ea, pe insula ei, dar am înțeles ca pt asta îți tb o programare făcută cu 6 luni in avans… So, never mind, maybe next time! 

In Central Park de cum am pășit Sara a vazut șobolani… Apoi i-am vazut și noi toți… Sunt peste tot… Bebe a învățat un cuvânt nou: șobolani (nu știu dc asta e de ras sau de plâns…intr-un oraș de asemenea calibru nu știu cum nu eradicheaza aceasta pb). Noroc ca imediat au apărut și veverițele! Era ca un battle, mai un șobolan, mai o veverița! Altfel in parc f frumos, îmi place peisajul cu multe pietre de zici ca ești la munte. Cel mai frumos a fost ca am vazut licurici pt prima data, toți! Fetele extaziate, noi la fel! Era feeric sa ii urmărești, sa vezi cum răsar luminițele pe ici, pe colo, prin poienițe! Clar, asta a fost un magic moment!

Sus in Arcul de Triumf

Astazi, total intamplator, am aflat ca se poate vizita Arcul de Triumf! Asa ca fiind in zona, am zis sa vedem daca este adevarat. Si da, as putea spune chiar total surprinzator, ca Arcul de Triumf se poate vizita si chiar gratis – cred ca este urmarea postului anterior, cu muzeele gratis din Londra. Cred ca Universul acum imi scoate in cale lucruri interesante de vazut, si free pe deasupra! 🙂

De remarcat ca imediat cum am ajuns la obiectiv un domn angajat acolo ne-a intampinat frumos si ne-a rugat sa avem grija cu copiii sus pe terasa. Liber, fara coada, cateva persoane sus, cateva persoane pe scari. Pe un brat al arcului se urca, pe celalalt se coboara. Foarte frumos, civilizat si armonios. Iar inauntru super frumos!! In plus fata de alte dati (cand cred ca s-a mai vizitat sporadic) acum aici se desfasoara un proiect frumos al Editurii Litera, care se numeste Noaptea Cartilor Deschise (ce a avut loc pe 23 Aprilie), prin care gasim o multime de carti! Carti expuse de-a lungul unor portiuni de scari, precum si in cele 3 zone de mici biblioteci din Arc! Da, deci in Arcul de Triumf poti sa te duci sa stai cu orele si sa citesti!! Nu numai ca nu am vizitat vreodata acest monument in viata mea pana acum, dar clar, nu ma asteptam sa gasesc biblioteci acolo!! Deci cu atat mai interesanta surpriza!! Sa nu mai spun ca fetele au fost foarte incantate si la fiecare bibliotecuta au stat, au rasfoit carti, ba chiar Sara se apucase serios de citit si ne intreba daca putem sa stam sa o termine (cartea fiind roman pentru copii, deci stateam 2 zile acolo!).

61068514_2387743738124626_8418418577727553536_n

Locul foarte frumos amenajat! Zonele acestea cu carti se vedea ca sunt foarte fresh, deci cred ca este ceva nou. La fel, o zona cocheta, cu doua fotolii rosi, ca de cafenea – in sensul bun. In biblioteca de sus, lumanarele parfumate! Sincer, nu m-as fi gandit ca voi gasi buchetele de flori si lumanarele parfumate intr-un loc atat de incarcat de istorie ca acesta si intr-un loc atat de masiv ca acesta. Dar nu ma deranjeza deloc, este chiar interesanta combinatia asta de masiv si delicat in acelasi timp.

Evident ca m-am bucurat sa gasesc aici si elementele de istorie pe care de altfel cumva ma asteptam sa le vad: placute istorice, simbolurile Romaniei – stema, chipuri marcante ale istoriei noastre.

61488059_1420308114778264_8219033306650378240_n

Continue reading

Londra, orasul muzeelor!

Am venit in Londra de atatea ori ca le-am pierdut sirul, insa niciodata pana acum nu am vizitat vreun muzeu. De fiecare data apareau alte prioritati sau alte scuze. Am venit in Londra in toate formulele posibile: de 3, de 4 si doar o singura data de 2 (si doamne, ce desfasurare de forte a fost acasa, pentru a avea grija de cele 2 comori ramase la baza!! 🙂 )

De data asta muzeele au fost o prioritate. Si ori ca ai de vizitat pentru ca sunt o gramada de muzee!! Si total surprinzator pentru mine a fost ca o multime dintre acestea sunt gratis!! Incredibil, dar adevarat, o multime de muzee, printre care cateva dintre cele mai renumite in lume, ca British Museum, isi deschid portile catre public fara nicio taxa. Este drept ca acestea accepta donatii si astfel de recipiente sunt vizibile in multe locuri, dar nu iti forteaza nimeni mana sa contribui daca nu vrei.

In cele cateva zile in care am planuit vizite la muzee am luat in calcul de fiecare data ca suntem cu copiii si ca trebuie sa fie ceva interesant si pentru ele. Va las in continuare cateva impresii despre cele vizitate de noi:

1. Natural History Museum – aflat in centru si foarte accesibil – South Kesington, e foarte atragator, atat pentru parinti, cat si pentru copii. Parinti vor fi fascinati de cladirea absolut impresionanta, maiestuoasa, asemenea unui palat, iar copiii vor fi incantati de toate animalele descoperite inauntru, de toate informatiile pe care le vor descoperi si de toate butoanele care fac diferite giumbuslucuri. Ca exista si dinozauri, multi dinozauri, este doar un mare bonus. Recunosc ca pana si mie cred ca sectiunea cu dinozauri mi-a placut cel mai mult. Iar copilul din mine a fost la fel de fascinat de T-rex-ul animat ca minunile de fetite! Daca ar fi sa facem o comparatie (nu prea fondata) am putea spune ca acest muzeu este un fel de Antipa de la noi… Bine, un Antipa de cel putin 10 ori mai mare, mai bine dotat / organizat si mai modern, evident!  Copiii aici s-au distrat foarte tare, le-a placut mult si am zis ca trebuie sa revenim, mai ales ca ora inchiderii a venit peste noi si nu apucasem sa vedem absolut tot. Intrarea este gratis.

P.S. Acest loc pentru mine are o incarcatura emotionala aparte, deoarece aici, pe iarba din fata muzeului, acum multi, multi ani, Sara a mers pentru prima data. ❤

dav

davdav

mdedav

2. British Museum – un muzeu spectaculos, ce aduna sub acelasi acoperis atatea culturi si civilizatii!! Un muzeu atat de celebru in lume si, incredibil, un muzeu cu intrare gratuita! Un muzeu cu coada la intrare – nu masiva, parea ca merge repede, desi tot ai fi stat 15-20 min, dar unde am intrat ca-n branza pentru ca eram cu copiii. Muzeul wow, o zi intreaga nu-ti este de ajuns sa il parcurgi pe indelete si sa si intelegi si sa absorbi toata informatia de acolo… Iar cand esti si cu copiii dupa tine, lucrurile devin si mai interesante… Au stat ele cuminti cat au stat, am vizitat noi cat am vizitat, pana cand domnisoara mica a obosit. Am studiat cateva civilizatii: China, Japonia, Africa. Tot vroiam sa ajungem la Egipt si doar cu mumiile ce am mai reusit sa le mentin interesul. Ne-am invartit un pic pentru ca nu le gaseam, dar si cand le-am gasit… A fost fascinant, mai ales ca eu sunt fascinata de Egipt si civilizatia lor antica. Din pacate aici era destul de aglomerat si desi eu as fi stat aici cu orele, fetele nu prea mai aveau rabdare. Ne-am uitat la mumii si la tot ce parea mai interesant pe acolo si dupa, cand fetele au gasit o bancuta sa stea intr-o incapere alaturata, eu am mai facut o scurta tura, pentru ca inca nu-mi facusem plinul de tot ce inseamna Egiptul. Astfel ca o scurta concluzie ar fi ca acest muzeu merita vazut (optim) fara copii (mici) – daca se poate, evident! – pentru ca ei isi pierd repede rabdarea, daca nu, trebuie sa stiti cum sa ii captati cu ceva anume, iar daca sunt copii mai mari, cu atat mai bine, pentru ca pot intelege altfel tot ce vad acolo.

davmdemde Continue reading

Magic moments

Vine o vreme in care te uiti la anii care au trecut, fie ca sunt mai multi sau mai putini, si iti faci un fel de bilant. Cu lucrurile bune si cu lucrurile rele. Cine n-are “d-astea” rele fie minte, fie se minte pe sine. N-ai cum sa n-ai si momente mai putin fericite in viata, insa conteaza cum treci peste ele, ce conotatie le dai, iar eu la acest bilant al meu vreau sa ma focuses numai pe lucrurile bune si frumoase. Ce-a fost rau, duca-se! Cea fost bun, sa tot fie!! Si inzecit daca se poate!

Au fost multe momente frumoase in acesti ani de cuplu/familie, insa acum vreau sa ma gandesc la momentele cu adevarat speciale, la momentele magice pe care le-am petrecut impreuna, just the two of us, pentru ca daca ar fi sa ma gandesc la magic moments cu copiii, sau as a family, probabil ca nu m-as mai opri o saptamana, cel putin, din scris.

Ordinea cred ca este un pic aleatorie, le scriu exact asa cum imi vin in minte.

1. Mana ta rece, pe fruntea mea, imediat dupa ce am nascut-o pe Sara, la 2 secunde dupa ce am strans-o in brate pentru prima data pe comoara noastra cea mare. Ai fost langa mine in sala de nasteri si a fost un moment magic pe care il voi pretui toata viata. Atat de simplu, atat de usor, doar cu o atingere.

2.Tortul cu care ai venit in salon, dupa ce am nascut-o pe bebe. Deja eram la a doua nastere, si tu, dar mai ales eu :-), eram rodati, am nascut, nici acum nu-mi vine sa cred cum am nascut, ca nu am scos niciun sunet, ca doamna doctor imi spunea ca este ok sa tip si eu ma intrebam de ce-as face-0, de ce mi-as consuma energia cu o chestie atat de inutila ca tipatul, am venit in salon, am dormit, si a doua zi, ai venit tu, cu Sara si cu mamele noastre si cu un tort absolut delicios, de ciocolata, exact asa cum imi place mie. A fost un moment magic pentru ca a fost atat de iesit din tipare! Cine se mai duce cu tortul la maternitate?? Cine se duce cu tortul pe sectia de nou-nascuti si are o probleme ca nu au asistentele sa ne dea suficienta vesela de plastic cat sa acomodeze nevoile mele de vizite?? Sentimentul de petrecere ad-hoc avuta in salon, la nici 24h de cand nascusem comoara mica, a fost ceva absolut senzational.

3.Cand am zburat cu balonul – a fost cel mai out of the box, elaborat, special cadou pe care l-am facut vreodata in viata, cel putin pana la aceasta data. Evident, ca numai tie puteam sa ti-l fac! Cat de atent a fost gandit, cat de planuit a fost momentul, cata conspiratie cu neamurile si cu furnizorul de servicii, astfel incat sa ai partea de o mega surpriza – nu stiu daca a fost cea mai mare surpriza din viata ta, daaar, e cert, a fost o super surpriza! De la cum ti-am comunicat ce urma sa facem de ziua ta, pana la drumul cu masina noastra pana la punctul X de rendez-vous, pana la drumul cu masina lor de ma tot intrebai unde mergem si apoi iti facusei o mie de scenarii in cap si toate cadeau rand pe rand cand vedeai ca tot mergem si tot mergem, pana la momentul cheie, cand in sfarsit am ajuns pe aerodrom si ti-ai dat seama despre ce e vorba. Asa am descoperit ca sa umfli un balon cu aer cald e o arta in sine, arta la care am participat si noi activ, urcarea in tromba in balon a fost aparte, nemaivorbind de zborul in sine, care a fost specatculos. Foarte mult mi-a placut si aterizarea rostogolita, ca intr-un film de actiune, si faptul ca fix dupa ce am terminat noi tot ce tinea de zbor, a inceput furtuna, a fost asa, ca o confirmare ca in ziua aceea toti zeii au tinut cu mine ca sa iti fac surpriza si cadoul perfect. E drept ca eu ador surprizele, asa ca nu se stie nicioadata ce iti mai pregatesc next. Just be prepared!

Continue reading

Top 10 ce sa faci cu copiii in timpul liber

Cu totii ne-am intrebat, macar o data, ce activitati sa mai facem cu copiii, unde sa mai mergem, ce sa mai vedem, ce sa mai incercam/experimentam, fie ca este vorba de week-end, vacanta sau dupa-amieze libere. Eu insami mi-am pus intrebarea asta de o mie de ori, pentru ca incercam ca timpul petrecut cu copiii sa fie de calitate, cat mai fun, atat pentru ei, cat si pentru noi si suntem mereu in cautare de noi provocari, noi experiente. Noile experinte ne revigoreaza, ne motiveaza, ne invata multe lucruri noi, ne ofera perspective noi, ne stimuleaza creierul catre cunoastere, se fac noi conexiuni intre notiuni si, mai ales, ne bucura sufletul si ne creeaza amintiri frumoase.

Asa ca m-am gandit sa intocmesc ad hoc un Top 10 chestii interesante de facut cu copiii, din experientele noastre recente, cu aplicare directa mai degraba pentru cei din Bucuresti, sau in vizita in Bucuresti. Here goes:-)

1. Ferma Animalelor

La Ferma mergem de cand era Sara micuta, deci asa la o prima strigare mergem de vreo 4 ani si jumatate si …inca nu s-a plictisit de ferma! Acum, ca vine si bebe tare din urma, recunosc, este o idee buna, desi apropos de fun si pentru parinti, eu deja sunt aproape pe pereti cand Sara sugereaza sa mergem la ferma, asa ca mai rarut, ca-i mai dragut.

Altfel, Ferma Animalelor este un loc super frumos, si spun asta cu sufletul deschis, vazandu-i cum au evoluat de acum niste ani, aparand noi cladiri in functiune si modernizandu-se mereu. Este locul perfect pentru copii sa descopere animalutele si sa interactioneze cu ele, sa le mangaie, pe cele pe care au voie sa puna manuta, sa le dea sa manance. Nicioadata nu plecam cu mana goala spre ferma, se cumpara instant 2 kg de morcovi, plus paharutele cu hrana luate direct de la ferma, de la intrare. La fel, la intrare, sunt nelipsite biletele la plimbarea cu poneiul, 2 ture de fiecare data, negresit si fara discutii.

De cum intram acolo, Sara, si bebe, mai nou, dau de mancare pe la toate animalutele. Dupa ce au alergat pe la toate custile, tarcurile etc, se plimba cu poneii, apoi se sare pe trambulina bine de tot, pana se transpira tot ce au pe ele, apoi se dau la tiroliana de N ori, se mai “cearta” cu gascanul de pe lac, se fac filmulete cu Bambi, caprioara din dotare, se testeaza calutii de jucarie de pe pajiste, se beau 2 sticle de apa, se trece podul catre insulita, se joaca la parculetul din incinta, se mananca ceva bun, apoi se coloreaza niste fise cu animalute si la plecare se cumpara lapte de vaca direct de la sursa sau legume cat mai sanatoase. Si apoi, dupa ceva timp, aceeasi actiune…pe repeat :-), cu mici variatiuni.

Desi pentru mine nu mai este atat de mult fun aici, cum a fost primele dati cand am descoperit locul, ma bucur ca fetelor le place, pentru ca este combinatia perfecta: animalute, aer liber, joaca si alergatura. Si chiar se ajunge foarte repede cu masina, avand in vedere ca este foarte aproape de Bucuresti.

2. Ferma Cocosu’ Rosu

Daca tot am inceput cu ferma, sa ramanem in acelasi subiect si sa continuam cu urmatoarea ferma de prin apropierea Bucurestiului, si anume Cocosu’ Rosu. O cu totul alta ferma, un cu totul si cu totul alt setting fata de Ferma Animalelor. Daca Ferma Animalelor este dedicata animalelor in procent de 95%, la Cocosu Rosu’ proportia majoritara este dedicata …mancarii.  Prima data, si singura data, pana acum, cand am fost aici, am fost, initial, dezamagiti, prin prisma copiilor, sa vedem ca de fapt locul este mai de graba un mare restaurant, care are si niste animalute pe ici pe colo…

Continue reading

Desculta prin Iasi

Saptamana trecuta, pe vremea aceasta, eram la Iasi. O minivacanta planuita relativ din vreme, atipic noua, care ne hotaram de azi pe maine sa plecam, si de cele mai multe ori peste mari si tari, si de care eram destul de incantata, deoarece nu mai fusesem never ever before la Iasi.

Nu mai zic ca bagajele m-au chinuit vreo 2-3 ore, si ca sa fiu cat de cat eficienta, faceam bagajul pe fiecare membru de familie, adica 4, adica mi-a luat ceva. Si le gandeam la modul: de dormit, de zi x cate zile stateam x 2 pe zi, mai ales la copii, ca nu stii cand se murdaresc, uda si asa mai departe, de business – tati, de baie, de piscina, incaltari, medicamente, cosmetice, plus chestii de bebe gen pampers etc pentru domnisoara noastra cea mica.

Dupa ce am bifat bagajele, am reusit sa mai bifez vreo 2 ore si jumatate de somn – deja ma gandeam daca sa ma mai culc sau nu, ma gandeam ca mai rau ma obosesc cu aceste 2 ore si jumatate de somn, asa functionez eu: dorm mult si decat sa dorm foarte putin, mai bine nu mai dorm deloc! Dar am dormit, surprinzator am auzit si ceasul cand a sunat si apoi a inceput frecusul prin casa pana m-am dezmeticit, pana am trezit copiii, pana ne-am imbracat, carat bagaje, carat copii, bifat de rontait in masina.

Si am plecat…Si a fost un drum ingrozitor de luuuuungggg!!! Lung pentru este el lung de fel, lung pentru ca pana la Iasi sunt 410 km si luungg pentru ca tati este foarte constiincios ca are in spate comorile familie si desi are masina serioasa, un black jeep, nu depaseste o anumita viteza…Si uite asa drumul acesta luuuunggg a durat 7 ore, in care eu efectiv nu mai puteam! Ma fataiam dintr-o parte intr-alta in scaun, am discutat, am ascultat muzica, iar am discutat, mi-a cazut capul de somn in dreapta soferului, am motait – stiu, shame on me!, am facut de toate si tot nu mai ajungeam. Fetele au fost cuminti, nimic de zis; bebe chiar a dormit de 2 ori, adica mai bine de atat nu se putea!! Adica la modul cam de cate ori sa tot doarma copilul ca sa ajungem si noi odata??!! Si desi ziceam ca fetele au fost foarte cuminti, cumintenia aceasta a durat cam 6 ore. Dintr-un drum lung de 7 ore. Va intrebati ce s-a intamplat in cealalta ora?? Pai cam ce s-ar fi putut intampla cand este si un bebe in peisaj?? Evident plansete, urlete si iar plansete, acompaniate apoi si de sora cea mare, si uite asa, a iesit un spectacol de zile mari! Spectacol incununat de momentul in care bebe a vomitat la mine in brate…peste tot pe mine si pe ea numai voma…numai banane, ceea ce avusesem, sa zic, proasta inspiratie sa-i dau inainte. Eu strigam la tati: “Opreste! Opreste acum!!!”, el, cerebral: “Nu pot sa opresc acum, vin tiruri din panta si e periculos!” In cele din urma am oprit, am schimbat copilul pana la piele, si mai interesant, aproape si eu la fel 🙂 Adica efectiv mi-am dat jos bluza de pe mine, plina de voma, in mijlocul drumului – noroc ca era un drum mai pustiu, am scos din bagaj una curata si am rezolvat problema.

Continue reading

Cu copii sau fara copii la Therme

Zilele trecute am planuit cu prietenele mele sa mergem la Therme. Si aceasta pentru ca venise in tara buna mea prietena, ba chiar fina mea, Stefania, si glumeam cu o alta foarte buna prietena, Ana, cum ca Therme, pe langa celebrul Centru Vechi, a devenit punct de atractie unde te duci cu prietenii plecati si reveniti in scurte vizite, pe principiul “hai ca nu-i chiar atat de rau nici in Romania” 🙂 Si, fie vorba intre noi, bifasem deja Centru Vechi la prima revedere, asa ca acum era timpul pentru o distractie si mai fitza, si anume pentru Therme.

Ne-am dus intr-o luni, dupa-amiaza, de pe la 14.30, perfect pentru a te bucura de placerile locului, fara sa te calci in picioare cu prea multa lume. Este a 2-a oara cand mergem la Therme si de fiecare data am cautat expres sa evitam week-end-ul, cand este foarte aglomerat, si cand te poti trezi cu mesajul surpriza pe pagina lor de Facebook ca au atins capacitatea maxima, culmea, cand deja esti pe drum si/sau foarte aproape de Therme. Cam cum ar fi sa ajungi incantat la receptie la ei si sa ti sa spuna ca nu mai pot primi clienti?? Ca trebuie sa faci cale intoarsa?? Ingrozitor! Nici nu vreau sa ma gandesc, de aceea lunea a fost solutia perfecta. Ba chiar ii spuneam unei prietene, care ajunsese mai devreme, sa ne pastreze si noua 2 sezlonguri, uimita fiind apoi sa vad randuri intregi de sezlonguri libere, inauntru, deoarece foarte multa lume adoptase varianta de sezon, de sezlong in aer liber, afara, langa piscina exterioara.

Piscina exterioara din zona Galaxy, pentru ca numai acolo aveam acces, fiind impreuna cu fetita cea mare. Lucru care din start m-a deranjat si mi s-a parut total nepotrivit. Ba chiar intrebam casiera cum fac sa vin sa ma distrez cu ambii copii, unul mare, unul mic, ca na, asa s-au potrivit lucrurile, la vremea respectiva nu exista Therme si nu-mi trecuse prin cap ca daca vreau sa ma duc cu ambii copii trebuie sa-i fac pe amandoi unul dupa altul, sau eventual gemeni! Deci regulamentul acesta de ordine interioara mi se pare total neadecvat! Cum poti sa-mi oferi ca solutie, la intrebarea mea “existentiala” ca “sa vin cu copiii pe rand”?? Adica vino cu unul si pe celalalt lasa-l acasa!! Recunosc ca de data aceasta exact asta facusem: o lasasem pe cea mica acasa cu Buni si am plecat doar cu cea mare si asta pentru ca asa ne-am vorbit, am plecat noi, fetele, in gasca, si eram multe gagici cu multi copii – copiii mari.

Continue reading

Vizita la Arcul de Triumf

Intr-un week-end, acum vreo doua saptamani, daca nu ma insel, s-a anuntat in mass-media ca Arcul de Triumf va fi deschis spre vizitare. Abia asteptam sa ii descopar secretele si mai ales privelistea de sus, dar cand am ajuns acolo, surpriza, Arcul de Triumf se putea vizita doar trecand pe sub el, nicidecum sa urci si sa vezi ce comori adaposteste, cum ar fi coroana si sceptrul lui Ferdinand I, sau coroana reginei Maria, asa cum am aflat dintr-o relatare recenta.

Arcul de Triumf este impresionant, o constructie frumoasa, care astazi se mentine in stare buna si care emana un profund aer de istorie. Construirea Arcului de Triumf a fost începută în 1921 sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu, pe fondul pregătirilor încoronării regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcţiei a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – o dată serbările încoronării încheiate (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior. Arcul de Triumf a ajuns astfel la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea Micului Paris interbelic. De-abia în 1932 situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenţia opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, aşa cum ceruseră unele personalităţi, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. De data aceasta, autorul – lucrările fiind dirijate de acelaşi Petre Antonescu – a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce priveşte finisajul exterior, cerând artiştilor pe care i-a cooptat să se încadreze în această nouă manieră de lucru.

Astăzi, în Arcul adăposteşte, pe lângă propriile amintiri ale epocii, o mică expoziţie cu diverse obiecte, documente, ziare, fotografii, proiecţii video, panouri informative legate de istoria recentă a României (în special participarea la prima conflagraţie mondială), precum şi machete ale construcţiei. În încăperea de sus se află expuse coroana şi sceptrul lui Ferdinand I, precum şi coroana reginei Maria. Tot aici se află fotografiile de epocă ale celor doi (care completează busturile de bronz expuse la un nivel inferior al Arcului) şi mi s-a reconfirmat cât de frumoasă a fost una din cele mai pregnante personalităţi feminine (politice şi nu numai) din istoria românilor. Tot aici se află două panouri, unul cu Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918), şi unul cu un citat intitulat Regina Maria despre înfăptuirea Marii Uniri.

Pana data viitoare, cand sper ca voi reusi sa vizitez complet Arcul de Triumf, va las cateva poze cu exteriorul sau.

PICT0775

PICT0771

Continue reading

In loc de Depeche Mode

In acesta seara, in loc de a merge la concertul Depeche Mode, care din pacate s-a anulat, putem merge sa vizitam muzee, in Noaptea Muzeelor – Sarbatoarea europeana a muzeelor sau putem viziona pe TVR 1 Eurovision, editia de la Moscova.

In Bucuresti se pot vizita 11 muzee, acestea fiind:

Muzeul Naţional de Artă al României: 18.00-04.00
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”: 19.30-01.00
Muzeul Municipiului Bucureşti: 10.00-04.00
Muzeul Naţional de Artă Contemporană: 20.00-05.00
Muzeul Naţional de Geologie: 18.00-02.00
Muzeul Naţional „George Enescu”: 20.00-05.00
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi: 10.00-04.00
Muzeul Naţional de Istorie a României: 16.00-04.00
Muzeul Naţional al Literaturii Române: 18.00-03.00
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”: 11.00-18.00
Muzeul Tehnic Naţional „Dimitrie Leonida”: 18.00-02.00

Detalii mai multe si adresele complete ale muzeelor din Bucuresti aici.

Detalii despre Noaptea muzeelor la nivel national gasiti aici.

Cat despre Eurovision concurenta noastra, Elena Gheorghe intra in concurs cu numarul 22 si speram sa fie in forma excelenta. Ii tinem pumnii, mult noroc si sa iasa pe un loc cat mai bun. Succes!

Flori de primavara de gradina

Astazi mi-am permis o mica pauza din activitatile curente si am iesit cateva minute in curte sa ma bucur de soarele placut de afara. Aproape instantaneu pauza s-a transformat intr-o mica sesiune de shooting, deoarece de cateva zile bune tot admiram florile frumoase din curte si acum am hotarat sa le imortalizez si sa le impartasesc cu cei care iubesc florile. Toate sunt flori de primavara, specifice anotimpului pe care il traversam, printre acestea numarandu-se narcise, lalele, lacramioare, niste flori rosii-visinii de camp si flori albe de capsuni de padure, care nu are rost sa mentionez ce parfum si gust special au, desigur capsunile si nu florile 🙂

pict06912

pict0695

Continue reading